Saturday, November 10, 2018
Tags Posts tagged with "Revista Stylished"

Revista Stylished

0 275

În timp ce trendurile se schimbă în mod constant, un singur lucru este sigur – regulile sunt făcute să fie încălcate. În #6 al Revistei Stylished m-am gândit să detronăm cele mai comune mituri vestimentare care s-au transformat în reguli mult prea repede. Acestea sunt urmărite orbeşte de femeile de pretutindeni care creează şi repetă estetici devenite deja clişeu. Dar ce ne place cel mai mult în modă? Tot ce era interzis ieri devine permis azi!

Ooo da. Tendinţele sunt în continuă mişcare, iar Closer to Fashion x Stylished te învață cum să ţii pasul cu ele. Ba mai mult decât atât, îţi arăt şi cum. Ne vedem in #6 al Revistei Stylished, care, by the way, împlineste 1 an de existență pe piața modei din România

revista-stylished-moda-romania-fashion-blog-Bacau-bloggerite-Bacau-fashion-blogger-Romania-fashion-redactor-editor-reviste-romania-mituri-in-moda-tendinte-Adriana-Vieriu

Iata si articolul integral! >>>

Ready. Steady. Drinks up!

Mitul #1: Asortarea poșetei cu pantofii.

Avem liberul consimțământ să purtăm orice. Orice stil vestimentar e bun, atât timp cât e propriu și nu copiat, ci inspirat! Dacă ții neapărat să îți asortezi poșeta cu pantofii, fă-o! Însă dacă azi ai chef să porți poșeta mov cu pantofii corai, nu mai sta pe gânduri! E spontaneitatea ta încă neşlefuită.

Sfatul nostru este să nu îndrăzneşti o combinație de “n” culori, însă eşti liberă să fii diferită şi în acelaşi timp stilată! Vei primi puncte bonus pentru asumarea stilistică din simplul fapt că ieşi din tiparele impuse. Poate că limitarea celorlalţi te va indispune, însă tu ştii ce îţi place şi eşti mândră de asta.

Singurul merit al poşetei şi al pantofilor în aceeaşi culoare este aspectul deliberat, ordonat pe care îl oferă unei ţinute. Da. Arată bine. Nu. Nu este singura estetică din lume! Think outside the box şi alege culori complementare pentru armonizarea ţinutei tale. Work it girl!

Mitul #2: Îmbinarea unor imprimeuri diferite.

De câteva sezoane încoace, vedetele, bloggerii și toți ceilalți împătimiți ai modei au fost fotografiați cu diferite imprimeuri în același outfit. Îmbinate inteligent, acestea îţi dau o alură mai mult decât interesantă. Stilul eclectic este dificil de intuit, însă experienţa spune totul. Dacă asortarea unei piese cu imprimeu poate fi dificilă, includerea în aceeaşi ţinută a două piese cu imprimeuri diferite poate fi cu atât mai complicată. Însă nu imposibilă! Ţinutele de street style de la nivel global sunt dovada vie că se poate.

Combinaţia dungi-imprimeu floral depinde, în cele mai multe cazuri, de cromatică. Spre exemplu, o bluză cu dungi bleumarin şi albe poate fi purtată cu o fustă care include una din cele două culori. Pentru a omogeniza ţinuta, un colier sau o eşarfă în culoarea predominantă a fustei sau a pantalonului este una dintre cele mai simple soluţii.

Cromatica este relevantă şi în cazul combinaţiei dungi-buline, mai ales dacă acestea contribuie la crearea unui look office. Printre cel mai des întâlnite alăturări cromatice se află alb-negru sau alb-bleumarin, mai ales pentru un look de birou. Fie că alegi dungi verticale sau orizontale, combinaţia cu buline este una cel puţin interesantă. Un detaliu important este păstrarea în fiecare dintre piese a unei culori dominante care nu va fi aceeaşi pentru ambele piese. Ar fi un clişeu.

Secretul e să alegi printuri cam în acelaşi stil şi în game cromatice apropiate! Nu îmbina printul floral realist cu motivele florale stilizate, decât dacă ai zone de trecere între ele. În ceea ce priveşte “spectacolul” vizual, fii sigură că efectul va fi maxim! Când vine vorba de ţinute din cap până în picioare cu printuri, cuvântul cheie este curaj.

Mitul #3: Bleumarine și negru nu merg împreună.

Nimic mai fals. E o combinaţie clasică ce nu se va demoda niciodată. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru gri şi roz, bleu şi roșu, negru şi roşu, portocaliu şi lila. Acestea sunt atractive din simplul fapt că, vizual, pur şi simplu dau bine împreună. Culorile se completează reciproc şi se creionează un aspect eminamente deosebit.

Inițial, problema cu bleumarine şi negru a fost că cele două pot fi ușor confundate, motiv pentru care ne-am îndepărtat de ideea că ar funcționa împreună în același outfit. Clasicele ţinute de birou funcţionează perfect în combinaţia asta, o dovadă reală că cele două culori se îmbină minunat. Şi ştii ce ar scoate ţinuta din anonimat? O a treia culoare din cele enumerate mai sus. Pentru că ar îndulci-o, însă nu depăşi bariera celor 3 culori pentru că vei pica în derizoriu.

Mitul #4: Paietele și nuanțele metalice pot fi purtate doar seara.

FALS. Hăinuțele cu detalii din paiete sau strasuri nu mai pot sta pe umeraș până ce vine weekendul sau o ocazie specială. De reținut este că piesa vestimentară cu aceste atribute trebuie să fie singura de acest gen din ţinută astfel încât să nu întreci măsura. Simplitatea încă primează, pe când opulența este exclusă fără doar și poate, mai ales în materie de paiete.

O rochie argintie sau aurie poate să-ţi pară puţin excentrică, însă atunci când e combinată cu piese vestimentare în culori neutre poţi să obţii un efect spectaculos. Ideea de bază e ca acea piesă să fie statement şi temperată cromatic corespunzător.

Chiar dacă de obicei suntem obişnuite să optăm pentru bijuterii sau accesorii pentru strălucirea unei ţinute, pantofii în culori metalice merg de minune cu aproape orice vestimentaţie în culori neutre. Fie că alegi o ţinută casual sau o rochie de seară, încălţămintea în tonuri metalice va aduce un plus de glam. 

Un lucru de care trebuie să ţii cont este acela de a alege tonurile metalice în funcţie de culoarea pielii tale. Dacă ai pielea deschisă la culoare este recomandat să porţi argintiul, în schimb dacă ai pielea măslinie atunci auriul va completa foarte bine orice ţinută pe care o alegi.

Dacă nu te vezi purtând o piesă vestimentară în culori metalice, atunci poţi să aduci această strălucire optând pentru un colier, o poşetă sau o curea. Un accesoriu e întotdeauna binevenit.

Mitul #5: Trebuie să arăți ca un fotomodel pentru a purta rochii lungi.

Pantalonii largi pe picior sau rochia lungă poate fi asezonată cu un sacou croit după forma corpului tău. Ai de unde alege, ba mai mult nu trebuie să îți forțezi corpul pentru o haină anume, secretul stă în accesorii, într-un croi bun și în atitudine. Dimpotrivă, se știe că dacă ești mică de înălțime, o rochie lungă te va alungi.

O rochie lungă până în pământ te lasă să porţi tocuri înalte, chiar şi cu platformă, fără ca restul lumii să îşi dea seama de asta. Automat, vei părea mai înaltă! Dacă rochia nu este îndeajuns de lungă şi îţi taie glezenele, efectul va fi invers faţă de cel scontat. Ba mai mult, îţi poţi evidenţia talia cu o cureluşă iar focusul va fi pe atuurile tale fără doar şi poate.

Un decolteu în V, adânc, pe lângă faptul că îţi pune în valoare bustul, alungeşte considerabil gâtul şi, implicit, trunchiul. Rochiile de seară pentru minione cu un decolteu amplu atrag atenţia asupra părţii superioare a corpului, aşa că le poţi purta atunci când vrei să distragi privirile de la anumite defecte, cum ar fi şoldurile prea late sau picioarele mai groase.

Mitul #6: Purtarea ciorapilor sau șosetelor cu pantofi cu vârful deschis.

Acest artificiul vestimentar este foarte controversat. Chiar şi pentru cele mai îndrăznețe, pantofii cu vârful decupat într-o culoare vie par a se îmbina bine cu ciorapi negri. Look-ul format este chiar sexy! Același lucru de întâmplă și cu pantofii Oxford. Anumite branduri de pe piață au creat pantofi de acest tip cu șosete din aceeași culoare deja integrate.

Ciorapii nude şi pantofii peep-toe sunt, într-adevăr calea sigură către un aspect retro. Fashionistele de astăzi vor să se întoarcă în timp prin această estetică acceptată aproape în unanimitate. Trebuie să recunoaştem că asocierea unor ciorapi opaci cu sandale delicate de vară este forţată şi nu foarte logică, însă, culmea, arată grozav.

Tot ce trebuie să ştii este că sandalele sau pantofii care pot fi purtaţi cu ciorapi sunt uşor masivi, cu platformă, barete late, catarame de mari dimensiuni sau în culori închise. Aşa îi poţi identifica într-un mod corect. Cealaltă faţă a monedei: ciorapii peste pantofi. Tricky, nu?

Mitul #7: Îmbinarea auriului cu argintiul.

Regula nu e valabilă în orice context. Trebuie să fie o combinaţie de bun simț pentru ca bijuteriile sau piesele în cele două nuanțe să funcţioneze împreună. Bluzița aurie va merge cu pantofii argintii pe care abia aștepți să îi scoți la lumina zilei. Îndrăznește! Însă nu aplica pe nicăieri paiete sau pietricele strălucitoare. Nu te duce acolo, pentru că riști mai mult decât e necesar!

Poţi combina auriul atât cu alb, cât şi cu negru, pentru o ţinută deosebită. Auriul arată fantastic în combinaţie cu turcoaz. Ba mai mult, te va duce cu gândul la o perioadă din Istoria Modei când creaţia vestimentară era mai mult decât o producţie de masă.

Ştii care e avantajul? Auriul şi argintiul nu sunt rezervate exclusiv evenimentelor speciale. Depinde doar de ceea ce alegi să porţi la o piesă sclipitoare ca aceste nuanţe. Cu încălţăminte sport şi o bluză albă minimalistă, orice fustă, fie şi combinaţie de auriu cu argintiu, devine purtabilă ziua.

Mitul #8: Rochia din satin este doar pentru ţinutele de interior.

Denumită și “naked dress”, acest tip de rochie nu mai este doar o piesă vestimentară pentru interior. Acest aer boudoir este printre preferinţele fashionistelor de pretutindeni, fiind temperat de item-uri cu valenţe diferite precum geaca din denim, tricouri basic sau geaca din piele.

Încă din vara anului 2016 s-a adus în tendinţe lenjeria purtată şi în afara dormitoarelor. Încă de atunci au fost nenumărate curajoase care l-au adoptat. Cireaşa de pe tort: adăugarea unor culori strălucitoare pentru adevăratele cutezătoare.

Mitul #9: Negrul crează iluzia unei siluete (mai) suple.

Unul dintre miturile reale profund discutate şi înrădăcinate este iluzia că negrul ar subţia orice siluetă. Explicaţia este că albul reflectă întreg spectrul de frecvenţe ale luminii, creând un efect de halou de discuri de lumină în jurul obiectelor de această culoare. Astfel le expandează conturul şi crează efectul optic de mărire, pe când în cazul obiectelor negre, fenomenul este invers.

Totuşi, culoarea nu este singurul element al vestimentaţiei, care modifică percepţia referitoare la forma sau dimensiunea unui corp. O anatomie voluminoasă acoperită de articole vestimentare lipsite de o formă precisă va crea un aspect amplu de masă amorfă care nu poate fi salvat de nici o culoare. De asta este important să alegi croiala care ţi se potriveşte şi să creezi o siluetă bine structurată chiar din vestimentaţie. Nu este suficient doar să te îmbraci în negru. Până la urmă purtarea negrului este doar o iluzie ce contribuie la obţinerea unui aspect suplu, în special alături de anumite croieli şi ţesături.

Mitul #10: Dungile orizontale crează iluzia unei anatomii voluminoase.

Parţial adevărat! Dungile orizontale se pot face vinovate de acest efect nedorit, însă nu este cazul să elimini orice fel de dungi orizontale din garderobă. Cele subţiri împiedică focalizarea privirii asupra lor, prin urmare nu vor crea efectul de amplificare pe care îl au cele late. Dungile în culori deschise pe un fond închis (dungi albe mai subţiri şi negre mai late), precum şi piesele vestimentare în croieli apropiate de linia corpului au de asemenea un efect pozitiv asupra siluetei.

curatenie-in-garderoba-home-deco-bluza-stripes-dungi-marinaresti-fashion-blogger-blog-moda-Bacau-Adriana-Vieriu-backpack-shopping-tips-tricks

Mitul #11: Purtarea a două piese din denim în aceeaşi ţinută.

De ce nu? Cu ţinutele all denim mergi la sigur pentru că nu trebuie să te mai îngrijorezi de asocierea corectă a materialelor. E denim cu denim. You can’t go wrong with it!

Nici nu este obligatoriu ca piesele în sine să fie în aceeaşi nuanţă aşa că, fii liberă să jonglezi cu acest duo. Carpe DENIM!

Mitul #12: Coşul din răchită este doar pentru a fi purtat la plajă.

În garderoba unei femei numărul de genți ocupă un loc fruntaș, alături de perechile preferate de pantofi. Nu este un mister pentru nimeni faptul că poșetele reușesc să ilustreze de minune stilul personal al femeilor care le poartă.

Exerciţiu de imaginaţie: ce poşetă crezi că merge la o rochie midi boemă, la o ţinută all white sau la orice rochie maxi colorată? Îţi spunem noi: o poşetă din răchită. Da. Scoate-o din anonimat şi nu te lăuda cu ea doar la plajă. Există coșuri din rafie care respectă forma și dimensiunile unui coș pentru făcut piața, altele care înlocuiesc un plic sau chiar o geantă shopper. De toate formele şi culorile, gențile din rafie, răchită sau iută au împânzit magazinele. Nu fiţi surprinse dacă acest trend îşi va găsi calea şi în 2019!

Achiziționează-ți și tu exemplarul din următoarele locații >>> Auchan, cora, Kaufland, real, Xpress Tabacco, OMV, Socar, Gazprom, Petrom, Rompetrol.
adriana_vieriuadriana_vieriu

0 1095
Fashion-redactor-revista-stylished-romania-bloggerite-bloggeri-Bacau-fashion-blog-moda-Romania-articole-moda-revista-deisgneri-romani-OMV-Rompetrol-inmedio-Socar-Kaufland-cora-Auchan-reviste-de-moda-Adriana-Vieriu-bloggeri-Bacau-closer-to-fashion

2017 a fost un an grozav din toate punctele de vedere. Ati fost alaturi de mine in toate evenimentele, locurile si momentele pe care le-am trait live si retrait pe blog. Anul trecut m-a ajutat sa ma formez si ca Fashion Redactor pentru o revista de moda din Romania – Stylished, pe care o puteti accesa aici (www.revistastylished.ro). Niciodata n-as fi vazut in participarea mea de la Bucharest Fashion Week (acelasi eveniment in cadrul caruia s-a lansat revista) o oportunitate in a deveni ceva ce era pe lista de obiective pentru 2020 (in cel mai bun caz).

Step up your game!

Lucrurile s-au dezvoltat frumos pe parcursul anului inca de cand am inceput colaborarea cu redactia. Este o calatorie care a venit natural, neasteptat si in urma devotamentului meu fata de moda si tot ce tine de ea. Acum atentia voastra se indreapta spre a cauta Revista Stylished in benzinariile OMV, OMV Petrom, Rompetrol, Gazprom, Socar, magazinele Kaufland, Cora, real, Auchan, Xpress Tabacco si inmedio. 

Stylished suntem cu totii! Unii trebuie doar sa redescoperim acest lucru! Revista Stylished nu inseamna numai aparenta. Inseamna, in primul rand, esenta. Sa stii sa imbini piesele ramase din puzzle si sa creezi tabloul perfect. Atat in interior cat si in exterior. Parca si simt fiorii de fericire cand mi s-a propus acest proiect. STAY TUNED FOR MORE! 

In acelasi timp a fost o provocare si pentru mine si mi-am dat seama ca ma regasesc tare mult in aceasta ipostaza. Parca ma si vad lucrand in echipa din “The September Issue”. Stiti vorba aia DREAM BIG!

Fashion-redactor-revista-stylished-romania-bloggerite-bloggeri-Bacau-fashion-blog-moda-Romania-articole-moda-revista-deisgneri-romani-OMV-Rompetrol-inmedio-Socar-Kaufland-cora-Auchan-reviste-de-moda-Adriana-Vieriu-bloggeri-Bacau-closer-to-fashion

This is a game changer.

Desi am scris diverse articole, nici unul nu a fost cu si despre moda din perspectiva mea si doar a mea. Fara a mai lungi vorba, apar in #4 al Revistei Stylished (editia din decembrie 2017), iar primul meu articol de acest gen poarta titlul “Timpul trece. Tendintele revin.” Ma gasiti la pagina 138.

Pentru mine, punctul culminant este tocmai aparitia in acest numar, din simplul motiv ca este o tema la libera alegere. Astfel, m-am pus in situatia de cititor al revistei si ce anume mi-ar placea sa gasesc in ea. Alaturi de articolul in sine, ma gasiti in cea mai buna varianta a mea. Si iata ca, incepand cu acest numar, am cel putin 2 pagini dedicate perspectivei din spatele Closer To Fashion.

Pe langa acest articol, am scris despre evenimentele din moda de la sfarsitul anului 2017: Bucharest Fashion Week 2017 Fall Winter Edition si Fashion Gala. 

In cazul in care nu ati apucat sa o cumparati si nu o mai gasiti deloc in magazine, va invit sa o comandati de aici: www.stylishedbooks.ro/categorie-produs/reviste/

Iata si un PREVIEW din articolul cu pricina: 

“Tendintele in moda oscileaza de la un an la altul intr-un ritm ametitor! Cel mai interesant lucru este faptul ca anumite piese vestimentare evolueaza odata cu noi.

Cand consideri ca te defineste un anumit stil, iata ca intervine liberul consimtamant. Si te apuci sa diversifici si sa adopti ce iti propun designerii. Pur si simplu ti se intampla sa pui ochii pe un anumit model pe care nu l-ai fi purtat vreodata! Ba mai mult, te lipesti de itemuri inedite si faci un styling cu adevarat iesit din comun (cel putin pentru stilul tau vestimentar) […]

De ce iti schimbi constant alegerile vestimentare?

#1. Ti s-a obisnuit privirea

#2. Timpul isi lasa amprenta

#3. Fluctuatia in greutate…

Citeste intreg articolul “Timpul trece. Tendintele revin.” in Revista Stylished, editia din decembrie 2017, pagina 138.

Cheers to me, cheers to us fashion lovers!

adriana_vieriuadriana_vieriu

0 874
closer-to-fashion-goes-national-aniversare-blog-moda-fashion-Romania-fashion-week-bucharest-fashion-bloggers-worldwide-bloggeri-moda-Adriana-Vieriu-fashion-editor-content-writer-stylished-magazine-reviste-de-moda

Happy 2 years anniversary of #closertofashion! Cheers 🍸!

L-am visat. Mi l-am dorit. L-am avut. Este vorba despre proiectul “mai aproape de moda” ca mi-e atat de drag! Si dupa cum bine stiu, si voua. 

Chiar daca l-am lansat pe 31 decembrie 2015, am inceput sa lucrez la el inca de la inceputul acelui an. Uitandu-ma peste lista cu rezolutiile din acel an, m-am incapatanat si am vrut sa le bifez pe toate. In 2015 mi-am facut breton, tatuaj, am mers la Untold, am cunoscut-o pe Ana Morodan si… am inaugurat www.closertofashion.com Am ales un titlu catchy, sugestiv si un logo care sa ma reprezinte – o fata cu breton, evident!

A fost greu? DA. E greu sa il mentii? DA. Dar MERITA 100%.

Nu este doar o implinire personala, e mai mult de atat. Anul 2017 a fost un an minunat pentru mine in blogosfera din Romania, intrucat mi-am depasit limitele. Am primit acreditarea ca blogger de moda la Bucharest Fashion Week (de altfel, primul meu fashion week) dar si titlul de Fashion Redactor pentru Revista Stylished, unde scriu articole cu si despre moda. Aceasta este distribuita la nivel national in Auchan Romania, cora Romania, Kaufland Romania, Real, Xpress Tabaco, OMV Romania, SOCAR, Gazprom, OMV Petrom, Rompetrol, Inmedio.ro

Le-a placut articolul meu detaliat despre Bucharest Fashion Week Spring Summer Edition 2017 si acela era momentul in care avea sa inceapa visul meu care nici nu era pe to do list-ul de anul acesta. Chiar daca parea departe de mine, iata ca s-a concretizat. Yeeey! Dupa cum bine stiti, am scris totul despre asta in articolul Why SILVER when you can be GOLD

Si cum lucrurile nu s-au oprit acolo, iata ca in #4 al revistei apar in toata splendoarea (nr. din decembrie 2017 e cel cu Marisa Paloma, castigatoarea sezonului 2 Bravo, ai stil! pe coperta)! Nu numai ca particip la evenimentele de moda din Romania, ci si scriu despre ele. Aproape ca nu-mi vine sa cred ca am un cuvant de spus intr-o revista cu si despre designeri romani.

Dupa zeci de articole si o groaza de oameni iubitori de frumos mai tarziu, iata ca am devenit ce sunt astazi. Am evoluat in directia buna si am depus efort pentru o pasiune care m-a tinut in fata laptopului ore in sir. Ce m-a tinut? Prezenta voastra dar si a tuturor celor care m-au incurajat sau descurajat de-a lungul timpului. M-ati facut mai puternica.

Nu degeaba am si o sectiune numita DEZVOLTARE PERSONALA. Pe blog nu vorbim doar despre tendinte in moda, “carpe” si produse cosmetice. De asemenea, vreau sa stiti ca tin cont de feedback-ul vostru si studiez in mod constant tot ce imi sugerati. Am testat produse ce v-au trezit interesul, am incercat combinatii usor controversate intocmai pentru a va da acel impuls de care aveati nevoie, am recomandat locuri ce merita vizitate si am contruit liste cu trucuri ce trebuie avute in vedere la cumparaturi.

Apropo, stiai ca am fost invitata si intr-o emisiune TV? Da. In luna … am aparut la emisiunea ACUM! @EuroTV (Bacau) unde am vorbit despre Moda si tendinte in mediul online. ❤ 

Asadar, descoperim impreuna tot ce se poate despre industria modei, testam combinatii stilistice inedite, despicam firul in 4 si facem #SmartShopping! In cei 2 ani, am colaborat cu branduri precum Bonprix, aoro.ro, Ramelle, Jadu, Limitless Romania, Bioderma, NICHI Cristina Nichita, Genti.CLUB, BijuTrend, xBody.

Asadar, astazi am sa ciocnesc un pahar de Martini alaturi de voi, dragii mei cititori. La multi ani tie! La multi ani mie! La multi ani noua!

Va multumesc din suflet pentru faptul ca imi sunteti alaturi!


 

Prima postare pe pagina de Facebook a blogului (2015).

In my mind for the next event  Find out more on www.closertofashion.com
#closertofashion #event #dress #blog #blogger #fashionblog #beautiful

Prima aparitie TV (2017)

Ne vedem in 2018!🍸

adriana_vieriuadriana_vieriu

1 1281
Fashion-editor-Adriana-Vieriu-bloggeri-de-moda-fashion-Bacau-Romania-fashion-blogger-fashion-editor-scriitor-moda-articole-fashion-Stylished-Revista-The-Magazine-Bookleta

Din categoria “Vesti Grozaaaave” ce trebuiesc impartasite: Sunt REDACTOR DE MODA pentru Revista STYLISHED. 

Dovada? AICI – https://revistastylished.ro/echipa-stylished/


Totul a inceput dupa participarea mea la evenimentul Bucharest Fashion Week din luna aprilie. In cadrul acestuia, publicatia Stylished s-a lansat la nivel national. Fiind pe fiecare masa si scaun din incaperea de la Ambasad’Or Events, am rasfoit-o. Prima observatie: 100% cu si despre moda din Romania.

Dupa eveniment, am fost contactata de acestia pentru o colaborare in acest sens. Iata ca pasiunea mea pentru moda a deschis usile pe care nici nu le luam in considerare. Visul meu de a scrie pentru o revista de moda parea destul de indepartat, uneori intangibil. 

Punctul meu de vedere despre Bucharest Fashion Week SS17 apare in #2 al Revistei Stylished (iulie 2017).

Stay tuned!

Urmatorul numar apare in septembrie! Articolul scris de mine este despre…

Stylished este o revista glossy care apare o data la doua luni, cu si despre moda din Romania. Designeri, evenimente, fotografi, modele, tendinte si nu numai. Ce-mi place la revista asta este ca necesita un timp de citire mai mare, nu sa fie parcursa la fel de rapid ca o revista saptamanala.

Inevitabilul s-a produs! Intocmai stilul si viziunea mea m-au propulsat pe lista lor. Si cum altfel sa fie celebrata decat cu o tinuta inedita intr-o combinatie de argintiu, auriu si alb?!

PS: Am marcat primirea vestii cu bautura mea preferata: Martini ♥ si cu o tinuta Silver-Gold-ish.
Cheers! 
Be YOU. Be STYLISHED.

Fusta STRADIVARIUS

Pantofi MINELI BOUTIQUE

Bluza H&M

Accesorii PRIMARK

LOCATIE: Podu’ cu Lanturi (BACAU)

PHOTO CREDIT: Cerasela Bortos via glamthug.com || Thank you girl ♥ || 

adriana_vieriuadriana_vieriu

Pastram legatura si pe Facebook, da?